Afacerea care știe să spună nu
Să ne imaginăm un mic studio de design care primește o cerere atrăgătoare. Bugetul este decent. Clientul este entuziasmat. Termenul de predare este vineri. Din păcate, proiectul cere ceva ce studioul nu a mai făcut niciodată.
Proprietarul spune da. Tocmai a lansat un serviciu nou din întâmplare.
Scena este imaginară, dar ridică o întrebare utilă: când devine dorința de a ajuta un model de afaceri pe care nimeni nu l-a ales? Fiecare excepție, luată separat, poate părea justificată comercial. Împreună, pot crea o firmă a cărei principală specialitate este să facă excepții.
Promisiunea are nevoie de o limită
„Putem face orice” sună generos din partea celui care vinde. Din partea celui care cumpără, lasă fără răspuns o întrebare incomodă: la ce anume vă pricepeți în mod deosebit?
O limită clară poate ajuta. Un fotograf care explică faptul că fotografiază clădiri și poate recomanda pe altcineva pentru nunți îi oferă unui potențial client din arhitectură ceva concret de înțeles. Refuzul arată mai precis cu ce se ocupă afacerea.
Asta nu dovedește o competență superioară. Există specialiști mediocri și generaliști excelenți. Dar o limită îi oferă cumpărătorului o propunere mai clară de evaluat decât o listă care se lungește cu fiecare solicitare.
În concepția strategică a lui Michael Porter, renunțările sunt esențiale deoarece unele activități sunt incompatibile: o afacere organizată să ofere un anumit tip de valoare nu le poate oferi pe toate celelalte la fel de bine. [1]
Există aici și o oportunitate de comunicare. Explică ce protejează o limită, iar aceasta poate deveni unul dintre motivele de cumpărare.
Excepția îi privește și pe ceilalți
Să presupunem că o cofetărie imaginară acceptă un tort aniversar complicat, care nu face parte din oferta obișnuită. Prețul ofertat acoperă ingredientele și timpul pentru decorare. S-ar putea să nu acopere întreruperea producției, materialele neobișnuite sau seara pe care proprietarul o petrece rezolvând o problemă neprevăzută.
Factura înregistrează vânzarea. Nu înregistrează automat și atenția luată de la ceilalți.
De aceea, o solicitare trebuie evaluată ținând cont de lucrările deja promise. Un proiect urgent poate fi profitabil luat separat, dar îi poate face pe trei clienți existenți să aștepte. O livrare în condiții speciale poate aduce o comandă și poate deveni, pe nesimțite, o așteptare pentru următoarele șase.
Răspunsul nu trebuie să fie mereu nu. Poate fi un termen mai îndepărtat, un proiect de dezvoltare tarifat corect sau o recomandare către altcineva. Important este ca excepția să fie o decizie, nu să se strecoare în afacere sub forma politeții.
Explică beneficiul, scutește clientul de lecție
Clienții nu au nevoie de un seminar despre modul în care îți organizezi activitatea. Au nevoie să știe dacă le poți rezolva problema și ce urmează.
Să luăm două răspunsuri ipotetice. „Nu acceptăm lucrări urgente” descrie o restricție. „Putem începe luni; astfel avem timpul necesar să terminăm și să verificăm lucrarea cum trebuie” explică un serviciu disponibil. Al doilea răspuns este util chiar și pentru cineva care trebuie să caute în altă parte.
Explicația trebuie să fie adevărată. O listă de așteptare inventată sau dificultățile create artificial sunt teatru, iar clientul poate prefera, pe bună dreptate, alt spectacol. O limită reală trebuie să reflecte capacitatea, competența sau un standard de serviciu pe care firma chiar îl respectă.
Nici refuzul nu trebuie să devină o demonstrație de superioritate. Cineva care are nevoie de un serviciu mai ieftin, mai rapid sau diferit are o altă cerință. Nu a picat un examen de bun-gust.
O recomandare făcută cu amabilitate poate păstra relația. Faptul că nu poți accepta această lucrare nu înseamnă că nu poți ajuta această persoană.
Taie din ofertă cu cifrele în față
Există un pericol evident în a glorifica refuzul: o afacere în dificultate poate transforma lipsa cererii într-o poveste măgulitoare despre cât de selectivă este. O agendă goală nu dovedește, singură, o poziționare premium.
Înainte să elimini un serviciu, analizează lucrările încheiate. Care au lăsat o marjă rezonabilă după costurile directe? Care au cerut revizii repetate, achiziții neobișnuite sau asistență disproporționată? Care au adus comenzi ulterioare care au meritat? Include timpul proprietarului: nu devine gratuit doar pentru că nu există un pontaj.
Începe cu o excepție care se repetă. Stabilește o regulă clară, un preț realist sau un interval de programare bine definit. Apoi compară solicitările pierdute cu timpul recuperat, marja obținută și respectarea termenelor de livrare. O ofertă mai restrânsă își justifică locul prin rezultate mai bune, nu doar printr-un ton mai sigur.
Lasă loc pentru învățare. O cerere din afara activității obișnuite poate dezvălui o piață promițătoare. Trateaz-o ca pe un experiment deliberat, cu limite și o dată de evaluare, nu ca pe o promisiune permanentă făcută în timpul unei conversații plăcute la telefon.
O afacere are nevoie de suficienți clienți ca să prospere. Are nevoie și să rămână recognoscibilă după ce i-a servit.
Cel mai util „nu” este cel care face ca următorul „da” să valoreze mai mult.
Lăsați un comentariu